22 ianuarie 2025

Ai nevoie de un sistem de stingere pentru incendiu? Unde și de ce îți sunt necesare?

helinick

Ca administrator al unui spațiu, trebuie să oferi angajaților un mediu în care să se simtă confortabil.

Pentru a-ți atinge scopul, trebuie să faci o investiție în sisteme de stingere incendiu Helinick. Este vorba despre sisteme moderne, atent gândite special pentru a preveni evenimente tragice. Colaborând cu o firmă specializată în acest sens, îți poți atinge obiectivul foarte ușor, indiferent de cât de generoasă este clădirea pe care o ai, din punct de vedere al spațiului.

Sisteme de stingere incendiu – unde să le folosești?

•           clădiri de birouri, acolo unde zilnic își desfășoară activitatea un număr mare de oameni;

•           centre comerciale, care sunt frecventate în fiecare zi de foarte mulți consumatori și unde există un număr mare de angajați;

•           spitale și clinici;

•           parcări private generoase ca suprafață.

Practic, aceste sisteme de stingere incendiu îți sunt necesare, cu precădere, în locurile cu trafic intens.  Protejând viața celor care trec pragul clădirii ori spațiului tău, te asiguri că respecți și normele legislative în vigoare. Atunci când primești un control din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă, trebuie să le arăți inspectorilor tipul de sistem de care dispui, cum funcționează acesta, dar și când ai făcut ultima revizie.

Bineînțeles, dacă îți dorești, poți să instalezi sisteme de stingere incendiu și în locuința personală, mai ales dacă ai un imobil generos ca suprafață, pe care vrei să îl protejezi prin toate mijloacele posibile.

Ce tipuri de sisteme ai la dispoziție?

Astăzi poți alege dintre următoarele tipuri de sisteme:

•           pe bază de apă – atunci când detectează fum intens ori foc deschis, sprinklere pornesc automat și emană apă. Elimină pericolul din fază incipientă, fără ca nimeni să nu aibă de suferit din punct de vedere fizic;

•           pe bază de spumă – dacă îți dorești un sistem care să fie deopotrivă eficient și care să îți protejeze și bunurile materiale, optează pentru unul pe bază de spumă. Acesta acționează tot automat în cazul unui pericol, însă spuma este mai puțin dăunătoare lucrurilor, decât apa. Astfel, paguba pe care o suferi este mai mică și îți eficientizezi costurile.

Rămâne la alegerea ta care este sistemul în care vrei să investești. Pune în balanță avantajele fiecărui model în parte, iar apoi ia cea mai bună decizie pentru tine și spațiul de care dispui!

Avantaje pe care le obții în timp

Beneficiile de care te bucuri atunci când investești într-unul din cele mai noi sisteme de stingere sunt extrem de variate:

•           oferi utilizatorilor clădirii tale un mediu sigur, de care să se bucure zilnic;

•           respecți normele în vigoare privind stingerea incendiilor și a condițiilor pe care trebuie să le respecți;

•           poți alege dintre mai multe tipuri de sisteme moderne;

•           sistemul pe care îl alegi pornește automat atunci când detectează un incendiu;

•           pompierii care sosesc la fața locului sunt expuși unor riscuri mult mai mici, decât dacă nu ai avea un sistem de stingere a incendiului;

•           îți protejezi inclusiv bunurile materiale, dacă optezi pentru un sistem pe bază de spumă.

Cere ajutorul specialiștilor Helinick.ro atunci când ai nevoie de soluții moderne, prin care să îți protejezi clădirea! Citește online despre tipurile de sisteme control acces: https://www.helinick.ro/solutii/securitate-electronica/, pe care le ai la dispoziție, dar și despre sistemele de pontaj ori despre sistemele anti-efracție sau anti-incendiu, pentru a putea lua o decizie în cunoștință de cauză!

Date de contact:

Email: office@helinick.ro

Telefon: +(4021) 404 44 44, +(4021) 404 44 00