6 decembrie 2024

SUPER-VESTE: Retele inteligente de distributie a gazelor pentru aproape 20 de localitati sucevene

„Am semnat certificatele de urbanism pentru construirea a două rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, care vor deservi nu mai puțin de 19 localități din județul Suceava.

Proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI)  Rădășeni – Cornu Luncii acoperă localitățile Rădășeni, Lămășeni, Pocoleni, Sasca Mică, Sasca Nouă, Cornu Luncii, Dumbrava, Băișești și Brăiești, rețeaua având o lungime totală de 110,14 km și un număr de 3170 de branșamente, din care 3136 de consumatori casnici și 34 de clădiri publice.

 Proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI)  Fântâna Mare – Boroaia – Bogdănești acoperă localitățile Fântâna Mare, Cotu Băii, Spătărești, Praxia, Bogdănești, Boroaia, Giulești, Bărăști, Moișa și Săcuța. Lungimea totală este de 123,21 km, cu un număr de 4068 de branșamente, din care 4027 de consumatori casnici și 41 de clădiri publice.

Reamintesc că anul acesta a fost un an de vârf în județul Suceava în ceea ce privește proiectele pentru comunitățile locale. Numai prin programul „Anghel Saligny” primăriile din județul Suceava au primit proiecte în valoare de peste 600 milioane euro, din care 330 milioane de euro drumuri, apă, canal și 270 milioane de euro pentru gaz metan. În proiectele pentru gaz metan sunt prinse 37 de primarii și mai urmează să fie atribuite în perioada următoare proiecte pentru încă 10-15 primării. Este pentru prima dată când s-a găsit finanțare pentru aducțiunea de gaz metan până la poarta cetățeanului”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.